este ora...


Flash Clocks, Video Clocks at WishAFriend.com
Se afișează postările cu eticheta MANCARURI CU CARNE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta MANCARURI CU CARNE. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 iulie 2014

PUI KIEV

Ingrediente:
Pentru 2 porții:
o găină sau un pui de 1-1,2 kg
ulei (pentru prăjit)
sare
piper proaspat macinat

Pentru untul verde:
100 g unt
mărar verde,
sare

Pentru glazură:
150g pâine albă (uscată), sau pesmet
50 g făină
2 ouă
O lingură cu lapte
Un vârf de cuțit de sare


Preparare:
Pasărea se spală și se șterge. Se taie aripile la nivelul articulației lăsând însă ultima parte, cea care este prinsă de piept.


Se scoate pielea de pe piept.


Se face o incizie de-a lungul osului.


Se scot  fileurile de piept cu tot cu oasele  de la aripi.


Se curăță carnea de pe oase.


Se separa fileurile mici (supreme) de la cele doua jumatati de piept de pui. 


În fileurile mici se face o incizie și se scoate ușor tendonul.  Se despică apoi piepții de pui pe orizontală, în stânga și în dreapta, cu atentie ca să nu se străpungă complet, desfăcându-sa ca o carte.


Fileurile (mari si mici),  se așează  între două straturi de folie și se bat cu ciocanul de șnițele .


Pregătirea untului cu verdeață:
mărarul verde se spală, se usucă și se toacă fin.
Untul moale se amestecă cu mărarul tocat  și cu un vârf de cuțit de sare și se amestecă bine.


Se pune untul pe o folie de plastic.
Se rulează și se pune în congelator timp de 15-20 minute.



Sfat. Untul cu verdeață  poate fi folosit și la  alte feluri de mâncare. O bucată de unt  poate fi pus pe carnea care se prepare în cuptor sau pe pește. Untul se topește și friptura se  impregnează cu sos aromat. În untul cu verdeață, dacă se dorește, se poate  adăuga un cățel de usturoi tocat fin.

Ruloul de unt, rece, se taie în două (pentru cele două jumătăți de piept de pui).
Pieptul de pui se condimentează cu sare și piper.
La mijlocul fileului mare se pune untul înghețat.


Se acoperă cu fileul mic.


Se înfășoară bine untul în carnea de pui acoperindu-l pe toate părțile pentru a nu se scurge la prăjit, formându-se un rulou  alungit.


 La fel se pregătește și a doua jumătate de piept.  
Se învelesc rulourile în folie de plastic și se pun în congelator pentru 20 minute.
Pâine albă uscată se rupe și se macină într-un blender.


Prepararea glazurii .
Într-un castron se bat ouale, se adaugă o lingură cu lapte, un praf de sare și se agită amestecul cu o furculita sau cu telul.
În alte două boluri se presară făină și pesmet.


Rulourile se  tavalesc  prin faină, se scutura de exces.
 
apoi se inmoaie in ou si se scurg.


Se trec prin pesmet si se scutura de exces.



Se înmoaie apoi din nou în ouale bătute, se scurg, se tăvălesc din nou prin pesmet și, din nou, se scutură de exces.
Se pun apoi pieptii în frigider, circa 15-30 de minute.
 Intr-o cratita sau tigaie adâncă se încălzește uleiul (până la o temperatură de 160 ° C).
Așezați rulourile în ulei fierbinte.



Sfat. Este de dorit ca uleiul să acopere complet  ruloul de carne. Dacă nu este suficient ulei,  în timpul prăjirii, ruloul trebuie să fie udat în permanență cu ulei fierbinte la partea superioară (cu o lingura) să nu scadă temperatura din interiorul ruloului  și să se prajească uniform pe toate părțile.


Se prăjește  până se rumenește, 2-3 minute pe fiecare parte.
Cu atenție, folosind  un clește se mută ruloul într-un vas termorezistent.
Se pune în cuptorul  preîncălzit la 200 ° C și se coace până este  gata, încă  aproximativ 4-5 minute.
La fel se prepară și celălalt rulou.
Sugestie 1. prăjirea necesită o mulțime de ulei, așa că, pentru a nu se risipi, după prăjirea rulourilor  în același ulei se pot prăji felii sau  cuburi de cartofi. Cartofi prăjiți se pun pe un prosop de hartie pentru a absorbi excesul de ulei, se presară cu sare și se pot  servi ca o garnitură pentru rulouri.
Sugestie 2. Dacă nu doriți să utilizați mult ulei, rulourile se pot prăji într-o tigaie cu puțin ulei și se termină  prepararea în cuptor.  Puiul Kiev se servește  cu orez fiert, piure de cartofi (sau cartofi prajiti) și legume proaspete.
La tăierea rulourilor  se revarsă untul verde parfumat.


Rețeta tradusă de aici .


marți, 4 mai 2010

RULADE DIN PIEPT DE PUI CU PROSCIUTTO, SPARANGHEL SI MORCOVI


VERSIUNEA IN LIMBA ROMANA, TRADUSA DE AICI

Pieptul de pui si legumele sunt ideale pentru cei care doresc să mănânce sănătos, dar cu gust. Aceste rulouri sunt un exemplu, deoarece sunca dă preparatului o aroma suplimentara. Semintele de mac completeaza cu un dram de culoare şi o aromă delicată.
Este foarte uşor şi rapid de facut!
Puteţi utiliza sparanghel şi / sau morcovii pentru a umple ruladele.
Bateti fiecare felie de piept de pui cu un ciocan de carne pentru a avea o foaie subţire. Vinul alb, cum ar fi Fiano di Avellino, este ideal pentru a accomania acest fel de mâncare.
Ingrediente:Piept de pui, tăiat în felii subţiri
Prosciutto felii
Sparanghel
Morcovi
Frunze de salvie
Ulei de măsline
Sare
Piper
Mac
Preparare:Se spală legumele. Tăiaţi capetele dure ale tulpinii de sparanghel şi curatati morcovii. Fierbeti separat în apă clocotită cu sare, până când devin al dente, scurgeti apa. Se presara fiecare felie de piept de pui cu sare si piper dupa gust.Se aseaza deasupra o felie de Prosciutto şi o tulpina de sparanghel sau un morcov si se ruleaza. Asezonati cu salvie şi ulei de măsline. Se aseaza fiecare rulou pe folie de aluminiu şi se infasoara rasucind capetele pentru a sigila rulourile de pui in interior.


Coaceţi în cuptorul preîncălzit la 210 grade pentru aproximativ 15 minute. Scoateţi rulourile de pui din ambalajele de folie şi rostogoliti-le în seminţe de mac. Serviti.

luni, 16 noiembrie 2009

COLTUNASI CU CARNE, DE CASA (reteta ruseasca)



Reteta tradusa de aici:



Se prepari coltunasi în sine nu este greu, dar sa-i mănânci... e o placere!


Veţi avea nevoie de:
• 400 de grame de carne (200 g de carne de porc şi 200 g carne de vită),
• 1 ceapă medie
• piper negru
• sare






Pentru aluat:
• 300 g făină
• 1 cană cu apă fiartă
• 1 linguriţă de sare
Notă:Coltunasii sunt mai deliciosi cu sos pentru coltunasi.Puteti fie sa turnati sosul peste coltunasi, sau sa muiati în sos fiecare coltunas.
Preparare:
1. Se spală carnea şi se taie în bucăţi. Ceapa se taie.








2. Carnea şi ceapa se dau prin maşina de tocat şi se amestecă bine. Puneti o lingurita de sare şi de o priză bună de piper. În cazul în care umplutura este prea groasa, se adaugă puţină apă şi se amestecă.








3. Într-un castron, puneti o lingurita de sare, se toarnă un pahar de apă fiartă şi făina cernuta, apoi se framanta rapid aluatul.








4. Transferati aluatul pe o planseta presărata cu făină, si framantati bine. Framantati, până când nu se mai lipeste de mâini.








5. Suciti aluatul in 4 suluri şi taiati în bucăţi mici. Ies aproximativ 15 de bucăţi din fiecare sul. Bucăţilor de aluat li se da o formă rotundă.








6. Intindeti bucăţile de aluat în cercuri, cu sucitorul. Se acoperă cu un prosop pentru ca acestea sa nu se usuce.








7. Pe fiecare cerc de aluat se pune un pic de carne, se indoaie aluatul în jumătate şi cu atenţie presati pe margine, apoi uniti varfurile pentru a capata forma de ureche.


8. Se fierbe apa cu sare (alegeti vasul astfel incat coltunasii sa nu stea înghesuiţi în acesta), şi puneti 15 coltunasi. Se amestecă coltunasii usor, pentru a nu se lipi de fund. Când coltunasi s-au ridicat, fierbeti-i alte 7-8 minute.
9. Aranjati coltunasii pe farfurie, puneti o bucata de unt şi stropiti-i cu verdeaţă.

Ies aproximativ 60 de coltunasi


Рецепт домашних пельменей на сайте Relax.UA