PUI KIEV

Ingrediente:

Pentru 2 porții:

o găină sau un pui de 1-1,2 kg

ulei (pentru prăjit)

sare

piper proaspat macinat

Pentru untul verde:

100 g unt

mărar verde,

sare

Pentru glazură:

150g pâine albă (uscată), sau pesmet

50 g făină

2 ouă

O lingură cu lapte

Un vârf de cuțit de sare

Preparare:

Pasărea se spală și se șterge. Se taie aripile la nivelul articulației lăsând însă ultima parte, cea care este prinsă de piept.

Se scoate pielea de pe piept.

Se face o incizie de-a lungul osului.

Se scot  fileurile de piept cu tot cu oasele  de la aripi.

Se curăță carnea de pe oase.

Se separa fileurile mici (supreme) de la cele doua jumatati de piept de pui. 

În fileurile mici se face o incizie și se scoate ușor tendonul.  Se despică apoi piepții de pui pe orizontală, în stânga și în dreapta, cu atentie ca să nu se străpungă complet, desfăcându-sa ca o carte.

Fileurile (mari si mici),  se așează  între două straturi de folie și se bat cu ciocanul de șnițele .

Pregătirea untului cu verdeață:

mărarul verde se spală, se usucă și se toacă fin.

Untul moale se amestecă cu mărarul tocat  și cu un vârf de cuțit de sare și se amestecă bine.

Se pune untul pe o folie de plastic.

Se rulează și se pune în congelator timp de 15-20 minute.

Sfat. Untul cu verdeață  poate fi folosit și la  alte feluri de mâncare. O bucată de unt  poate fi pus pe carnea care se prepare în cuptor sau pe pește. Untul se topește și friptura se  impregnează cu sos aromat. În untul cu verdeață, dacă se dorește, se poate  adăuga un cățel de usturoi tocat fin.

Ruloul de unt, rece, se taie în două (pentru cele două jumătăți de piept de pui).

Pieptul de pui se condimentează cu sare și piper.

La mijlocul fileului mare se pune untul înghețat.

Se acoperă cu fileul mic.

Se înfășoară bine untul în carnea de pui acoperindu-l pe toate părțile pentru a nu se scurge la prăjit, formându-se un rulou  alungit.

 La fel se pregătește și a doua jumătate de piept.  

Se învelesc rulourile în folie de plastic și se pun în congelator pentru 20 minute.

Pâine albă uscată se rupe și se macină într-un blender.

Prepararea glazurii .

Într-un castron se bat ouale, se adaugă o lingură cu lapte, un praf de sare și se agită amestecul cu o furculita sau cu telul.

În alte două boluri se presară făină și pesmet.

Rulourile se  tavalesc  prin faină, se scutura de exces.

 

apoi se inmoaie in ou si se scurg.

Se trec prin pesmet si se scutura de exces.

Se înmoaie apoi din nou în ouale bătute, se scurg, se tăvălesc din nou prin pesmet și, din nou, se scutură de exces.

Se pun apoi pieptii în frigider, circa 15-30 de minute.

 Intr-o cratita sau tigaie adâncă se încălzește uleiul (până la o temperatură de 160 ° C).

Așezați rulourile în ulei fierbinte.

Sfat. Este de dorit ca uleiul să acopere complet  ruloul de carne. Dacă nu este suficient ulei,  în timpul prăjirii, ruloul trebuie să fie udat în permanență cu ulei fierbinte la partea superioară (cu o lingura) să nu scadă temperatura din interiorul ruloului  și să se prajească uniform pe toate părțile.

Se prăjește  până se rumenește, 2-3 minute pe fiecare parte.

Cu atenție, folosind  un clește se mută ruloul într-un vas termorezistent.

Se pune în cuptorul  preîncălzit la 200 ° C și se coace până este  gata, încă  aproximativ 4-5 minute.

La fel se prepară și celălalt rulou.

Sugestie 1. prăjirea necesită o mulțime de ulei, așa că, pentru a nu se risipi, după prăjirea rulourilor  în același ulei se pot prăji felii sau  cuburi de cartofi. Cartofi prăjiți se pun pe un prosop de hartie pentru a absorbi excesul de ulei, se presară cu sare și se pot  servi ca o garnitură pentru rulouri.

Sugestie 2. Dacă nu doriți să utilizați mult ulei, rulourile se pot prăji într-o tigaie cu puțin ulei și se termină  prepararea în cuptor.  Puiul Kiev se servește  cu orez fiert, piure de cartofi (sau cartofi prajiti) și legume proaspete.

La tăierea rulourilor  se revarsă untul verde parfumat.

Rețeta tradusă de aici .

COCKTAILUL MOHITO ȘI HEMINGWAY

Mojito este un cockteil tradițional cubanez, care a devenit popular la sfârșitul anilor 1980.

Locul de naștere al faimosului cocktail se pare a fi La Bodeguita del Medio

- un restaurant-bar tipic din Havana (Cuba) care l-a   pregătit în barul său  la deschidere, în anul 1942.

La Bodeguita del Medio  este o destinaţie turistică faimoasă din cauza personalităților care au frecventat-o și în special a scriitorului Ernest Hemingway.

Pereţii celebrului  bar sunt acoperiți cu imagini, postere şi autografe.

O multime de imagini se găsesc în bar: Hemingway pe iahtul  Pilar,

Hemingway cu sotia sa Maria Welsh,

cu Fidel,

 cu pescarii, cu actori, poeţi, compozitori, sărbătorind Premiul Nobel, la bibliotecă, în fotoliul său favorit, cu o undiță, sau cu un pahar de rom în mână.

Mulţi contemporani celebri ai lui Hemingway au vizitat barul: actorul australian Errol Flynn Leslie Thomson și  Harry Cooper. Semnătura politicianului chilian El Salvador Allende este înrămată și pusă sub sticlă. Muhammad Ali, Benny More, Pablo Neruda, Francis Ford Copolla şi mulți alții au  iubit acest loc. Aceştia au semnat  pe peretii barului, lăsând dorinţele lor şi mulțumirile  pentru momentele  plăcute şi cel mai bun Mojito din lume.

Un bun cunoscător și fan al băuturilor  bune, Hemingway a încercat mai întâi Mojito aici. Autorul a declarat că, în opinia sa adevăratul mojito a fost făcut exact aici  şi a confirmat prin scris pe peretele  barului  "Mi mojito en la Bodegita".

Un tânăr barman a dublat cantitatea de rom din  reteta clasica special pentru scriitor, şi a numit-o ” Double Papa”.

Astăzi mojito, băutura favorită a lui Ernest Hemingway, se regăsește pe listele de meniu din întreaga lume, fiind un cocktail popular și foarte apreciat pe căldură.

Un Mojito se prepară tradițional din cinci ingrediente: rom, zahăr (sau suc de trestie de zahăr), limetă, sifon și rămurele de mentă proaspătă.

Combinația dintre aroma și dulceața  citricelor  și mentă maschează discret gustul puternic al alcoolului, iar gheața îi conferă un plus de răcoare, transformându-l într-un cocktail popular de vară.

Etimologia numelui de mojito nu pare a fi pe deplin lămurită– unii sunt de părere că provine de la mojo (un sos cubanez din ulei și suc de lămâie folosit la prepararea mâncărurilor) alții susțin că ar proveni de la cuvântul spaniol mojado (ud).

"Finca Vigia"

Astăzi Havana Bodeguita bar, precum şi ferma scriitorului "Finca Vigia" (unde  el a creat "Bătrânul şi marea") sunt  vizitate de milioane de turiști, care doresc  să ”atingă”  ambianţa în care marele scriitor a lucrat şi a creat romanele sale cele mai bune inspirate de Cuba .

SCURTĂ ISTORIE A MAIONEZEI

Cred că nu există gospodină care să nu ştie să facă maioneză, deşi multe dintre noi  fie din comoditate, fie din lipsă de timp sau din teamă „să nu se taie”, folosesc maioneza cumpărată din comerţ, preparată industrial, care conţine o mulţime de  E-uri: conservanţi, emulsifianţi, coloranţi şi mulţi altii.

Maioneza este după dicţionarele gastronomice, un sos rece, mai bine spus o emulsie groasă, preparată din gălbenuşuri de ou şi ulei vegetal cu adaos de diverse condimente.

Originea acestui sos se pierde în vechime. După unele surse (în special franceze) originea termenului este franceză, provenind din „mayene”, care în franceza veche înseamnă, printre altele, gălbenuş de ou.

După alte surse se pare că sosul şi-a căpătat numele după carol de Lorena, duce of Mayenne, care a fost înfrânt în bătălia de la Arques, deoarece a întâryiat, mâncându-şi puiul cu acest sos.

Există şi alte versiuni privind originea sa, având ca bază evenimente istorice şi legende pline de culoare. Cele mai cunoscute sunt asociate cu istoria turulentă a sec al XVIII-lea, în Marea Mediterană şi anume în Arhipelagul Baleare, în vechiul oraş Mahon sau Mayon, capitala insulei Menorca.

În sec. al XVIII-lea, pe acest pământ binecuvântat au avut loc răzoaie constante între diverşi conducători europeni. În mijlocul acestor lupteîncepe istoria maionezei, mai bine spus cele două istorii ale acestui sos.

Prima spune că în anul 1757 oraşul Mahon a fost cucerit de Ducele francez  Richelieu (nepot al cunoscutului cardinal).  Dar curînd oraşul a fost asediat de britanici, dar Ducele şi-a menţinut poziţia chiar cu riscul înfometării. În scurt timp rezervele de alimente s-au terminat, rămânând doar ulei de măsline şi ouă de curcă. Din aceste alimente se puteau pregăti doar omletă ţi ouă jumări. Dorind o diversificare a alimentaţiei, ducele care era şi un priceput „chef” a găsit în final o soluţie  perfectă  de a diversifica meniul, chiar dacă gama de alimente disponibile era mult prea slabă. Deci el a frecat gălbenuşurile crude de ou cu zahăr şi sare, amestecând continuu cu câte puţin ulei de măsline, în porţii mici, frecând pînă la înglobarea completă. La sfârşit a adăugat zeama de măsline şi din nou a amestecat  bine (Aceasta este reţeta clasică de maioneză). Ducele Richelieu şi soldaţii săi au fost încântaţi de rezultat!

Acest sos minunat a fost numit mai târziu  „salsa mahonesa” sau “maioneză”. Cu adios de diverse condiment este faimos în lumea întreagă sub numele de “ sos provensal din Mahon” sau pur şi simplu în franceză “maioneză”.

Altă versiune a originii maionezei are la bază de asemenea evenimentele din Mahon, de data aceasta din 1782, când spaniolii conduşi de comandantul francez Duce Louis de Crillon, au cucerit oraşul. Dacă în prima istorie lipsa alimentelor a dus la crearea maionezei, acum este vorba de abundenţa acestora. Astfel că s-a dat un mare ospăţ cinstea victoriei iar Ducele a  ordonat  bucătarilor să gătească ceva “foarte special”. Aşa că pe mese a apărut  un sos fără precedent, preparat  din cel mai bun ulei de măsline, ouă şi zeama de lămâie cu adaos de  zahăr, sare şi piper roşu.

Mai există o ipoteză conform căreia se spune că maioneza nu apare în Mahon ci are rădăcini mult mai adânci. Se spune că strămoşul direct al maionezei  este sosul spaniel Ali-Oli, tradus din limba spaniolă  “ usturoi şi ulei”. acesta este un amestec rece de usturoi, ouă şi ulei de măsline. Locuitorii din sudul Europei  au cunoscut şi iubit Ali-Oli din timpuri imemoriale. Despre acest sos a scris chiar poetul roman Virgilius. Sub numele de “aoli” acest sos  a trăit până în ziua de azi. Dar nu este maioneză!

Cert este că începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea era ferm înrădăcinat în  meniurile aristocraţiei europene ca acompaniament classic al mâncărurilor reci. La începutul secolului al XIX-lea un bucătar francez din cunoscuta familie de bucătari

Olivier a creat o variantă de maioneză cu adios de mici cantităţi de muştar şi unele mirodenii secrete. Muştarul i-a conferit maionezei o aromă deosebită şi  picantă, muştarul fiind şi un emulsificator şi un conservant natural. Acest sos picant a fost denumit “sos provensal” sau “maioneză provensală” , faţă de cea din Mahon care s-a numit “maioneză clasică”.

Articol prelucrat după:  http://supercook.ru/za-23.html

fotografii de pe internet

DECOR PENTRU LIMBĂ ÎN ASPIC

Traducere şi adaptare de aici .

Toată lumea ştie că atunci când se aşează  masa,  foarte mult contează  modul în care felurile  de mâncare sunt decorate, un décor frumos ducând la creşterea poftei de mâncare.

Decorul în sine este potrivit pentru orice aperitiv, fie că este vorba de peşte sau altă carne în aspic.

Acum voi decora  limbă în aspic.

Sunt diferite reţete pentru limbă în aspic.
Iată cea folosită de mine:

Limba se spală, se acoperă cu apă rece şi se fierbe la foc mic pentru 2-4 ore. Cu o oră înainte de a fi gata, se pune sare, un morcov, o ceapă şi câteva frunze de dafin. Când este gata se ţine limba sub jet de apă rece pentru a elimina pielea. Se taie în felii potrivite şi se aşează  pe o farfurie.

 

Avem nevoie de o supă limpede, dacă e tulbure, o putem repara. Se ia un albuş de ou, se amestecă şi se toarnă un flux subţire în supa care fierbe,  amestecând constant.

După ce se întăreşte albuşul, se  strecoara printr-o strecurătoare peste care s-a pus o bucată de tifon sau un filtru de hârtie (din cel pentru cafea)  pentru a spori efectul strecurării.  Supa strecurată  se încălzeşte  din nou şi se adaugă un  pachet de gelatin înmuiată în  prealabil.

 Acoperiţi  feliile de limbă cu aspicul astfel pregătit şi lăsaţi la rece să se întărească.

Să începem decorarea:

Ingrediente pentru decor:

4 oua,

o ceapă mică,

un morcov fiert (sau mai bine crud),

mărar,

pătrunjel,

cafea instant,

cafea măcinată,

piper (cel mai mic pe care îl puteţi găsi),

câteva frunze de mentă şi busuioc,

câteva fire de usturoi verde

Pentru papură:

Luăm cele mai puternice tulpini de mărar şi la un capăt modelăm măciuliile din  aluat.

Aluatul trebuie să fie un pic umed, pentru a se putea lipi  cafeaua instant. Apoi, se tăvălesc prin cafeaua măcinată şi trestia este gata, vom obţine o reprezentare foarte realistă.

Nufărul ...

O ceapă mică tăiată în formă de coş şi stratul următor  de fiecare dată se roteşte cu  până la 30 de grade şi astfel va lua forma unei flori, în interior câteva fâşiuţe de morcov şi  staminele  sunt gata.

Acum, să trecem la lebede ...

din 2 ouă se taie, mai aproape de capătul  subţire câte o felie pe diagonală. Partea mare  va reprezenta corpul lebedei, iar felia mai subţire se crestează  în formă de coadă, ca în fotografie. Din cele două ouă rămase se taie gâtul şi aripile. Ciocurile se taie din morcov, şi se fixează cu  o scobitoare. Boabe  mai mici de piper vor fi ochii. Există un "dar". Înainte de a introduce ochii, trebuie să faceţi găurile cu o scobitoare. La fel vom proceda cu toate găurile din întregul "design". Cu albuşul de ou trebuie lucrat cu atenţie pentru că este foarte fragil şi se rupe uşor.

Gâtul se  înfinge  pe o scobitoarecare se fixează puţin oblic de corp. Pe trunchi se fac două crestături laterale în care se înfing aripile şi una pentru coadă.

Astea sunt rezultatele:

 Tăiem labele din morcovi

 

mărarul simulează  malul şi iarba, stuful  şi usturoiul verde se introduce în aspic iar  dacă nu ţine, se face  o gaură în carne  cu scobitoarea  şi se ntroduce trestia acolo.

Se aşează toate la locul lor şi iată: