Cred că nu există gospodină care să nu ştie să facă
maioneză, deşi multe dintre noi fie din
comoditate, fie din lipsă de timp sau din teamă „să nu se taie”, folosesc
maioneza cumpărată din comerţ, preparată industrial, care conţine o mulţime
de E-uri: conservanţi, emulsifianţi,
coloranţi şi mulţi altii.
Maioneza este după dicţionarele gastronomice, un sos rece,
mai bine spus o emulsie groasă, preparată din gălbenuşuri de ou şi ulei vegetal
cu adaos de diverse condimente.
Originea acestui sos se pierde în vechime. După unele
surse (în special franceze) originea termenului este franceză, provenind din „mayene”,
care în franceza veche înseamnă, printre altele, gălbenuş de ou.
După alte surse se pare că sosul şi-a căpătat numele după
carol de Lorena, duce of Mayenne, care a fost înfrânt în bătălia de la Arques,
deoarece a întâryiat, mâncându-şi puiul cu acest sos.
Există şi alte versiuni privind originea sa, având ca
bază evenimente istorice şi legende pline de culoare. Cele mai cunoscute sunt
asociate cu istoria turulentă a sec al XVIII-lea, în Marea Mediterană şi anume
în Arhipelagul Baleare, în vechiul oraş Mahon sau Mayon, capitala insulei
Menorca.
În sec. al XVIII-lea, pe acest pământ binecuvântat au
avut loc răzoaie constante între diverşi conducători europeni. În mijlocul
acestor lupteîncepe istoria maionezei, mai bine spus cele două istorii ale
acestui sos.
Prima spune că în anul 1757 oraşul Mahon a fost cucerit
de Ducele francez Richelieu (nepot al cunoscutului
cardinal). Dar curînd oraşul a fost
asediat de britanici, dar Ducele şi-a menţinut poziţia chiar cu riscul
înfometării. În scurt timp rezervele de alimente s-au terminat, rămânând doar
ulei de măsline şi ouă de curcă. Din aceste alimente se puteau pregăti doar
omletă ţi ouă jumări. Dorind o diversificare a alimentaţiei, ducele care era şi
un priceput „chef” a găsit în final o soluţie
perfectă de a diversifica meniul,
chiar dacă gama de alimente disponibile era mult prea slabă. Deci el a frecat
gălbenuşurile crude de ou cu zahăr şi sare, amestecând continuu cu câte puţin
ulei de măsline, în porţii mici, frecând pînă la înglobarea completă. La sfârşit
a adăugat zeama de măsline şi din nou a amestecat bine (Aceasta este reţeta clasică de
maioneză). Ducele Richelieu şi soldaţii săi au fost încântaţi de rezultat!
Acest sos minunat a fost numit mai târziu „salsa
mahonesa” sau “maioneză”. Cu adios de diverse condiment este faimos în lumea
întreagă sub numele de “ sos provensal din Mahon” sau pur şi simplu în franceză
“maioneză”.
Altă versiune a originii maionezei
are la bază de asemenea evenimentele din Mahon, de data aceasta din 1782, când
spaniolii conduşi de comandantul francez Duce Louis de Crillon, au cucerit
oraşul. Dacă în prima istorie lipsa alimentelor a dus la crearea maionezei,
acum este vorba de abundenţa acestora. Astfel că s-a dat un mare ospăţ cinstea
victoriei iar Ducele a ordonat bucătarilor să gătească ceva “foarte special”.
Aşa că pe mese a apărut un sos fără
precedent, preparat din cel mai bun ulei
de măsline, ouă şi zeama de lămâie cu adaos de zahăr, sare şi piper roşu.
Mai există o ipoteză conform căreia se
spune că maioneza nu apare în Mahon ci are rădăcini mult mai adânci. Se spune
că strămoşul direct al maionezei este
sosul spaniel Ali-Oli, tradus din limba spaniolă “ usturoi şi ulei”. acesta este un amestec
rece de usturoi, ouă şi ulei de măsline. Locuitorii din sudul Europei au cunoscut şi iubit Ali-Oli din timpuri
imemoriale. Despre acest sos a scris chiar poetul roman Virgilius. Sub numele
de “aoli” acest sos a trăit până în ziua
de azi. Dar nu este maioneză!
Cert este că începând cu sfârşitul
secolului al XVIII-lea era ferm înrădăcinat în
meniurile aristocraţiei europene ca acompaniament classic al mâncărurilor
reci. La începutul secolului al XIX-lea un bucătar francez din cunoscuta
familie de bucătari
Olivier a creat o variantă de
maioneză cu adios de mici cantităţi de muştar şi unele mirodenii secrete. Muştarul
i-a conferit maionezei o aromă deosebită şi picantă, muştarul fiind şi un emulsificator şi
un conservant natural. Acest sos picant a fost denumit “sos provensal” sau “maioneză
provensală” , faţă de cea din Mahon care s-a numit “maioneză clasică”.
Articol prelucrat după: http://supercook.ru/za-23.html
fotografii de pe internet